Tinere Talente | Anunț selecție pentru Bursele Tinere Talente 2018
17840
single,single-post,postid-17840,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-theme-ver-7.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.5.3,vc_responsive
 

Anunț selecție pentru Bursele Tinere Talente 2018

Anunț selecție pentru Bursele Tinere Talente 2018

Fundația Principesa Margareta a României invită tinerii muzicieni și artiști plastici la o nouă selecție în cadrul programului de burse Tinere Talente, ediția 2018. Termenul limită al aplicației este data de 18 decembrie 2017.

Criterii de admitere în programul “Tinere Talente 2018”:

  1. Candidații trebuie să aibă vârste cuprinse între 14 și 24 de ani.
  2. Candidații trebuie să studieze la liceele sau universitățile de arte plastice și muzică din România.
  3. Candidații trebuie să provină din familii cu venitul de sub 1.400 LEI / membru de familie și să poată dovedi că nu dispun de mijloace financiare pentru a-și perfecționa talentul.

*cei care au fost bursieri Tinere Talente de 3 ori până acum, nu mai pot aplica pentru o nouă selecție.

Cum se aplică: 

Canditații pot trimite dosarul de candidatură prin e-mail sau prin poștă până la data de 18 decembrie 2017. Acesta trebuie să includă:

1 Formularul de înscriere. Pe care îl descărcați de aici: Formular de înscriere – Programul Tinere Talente

Formularul va fi însoțit de documente justificative pentru situația prezentată (adeverință de venit, fluturaș de salariu sau copie talon de pensie pentru toți membrii familiei care au venituri). Pentru membrii familiei care nu au venit dar au peste 18 ani ani și nu sunt înscriși într-o formă de învățământ, atașați adeverință de la administrația financiară din care să reiasă că nu au niciun venit. Aceste documente justificative se atașează pentru părinți, bunici și frați.

2. Curriculum vitae. În acesta vor fi menționate concursurile de profil la care a participat candidatul, diplome și premii obținute, date de contact (e-mail și telefon).

3. O scrisoare de recomandare din partea unui profesor de specialitate – va face referire la calitățile artistice și cele umane ale candidatului (de exemplu: perseverență, dedicare, punctualitate, respect față de ceilalți, etc.).

4. Adeverință de elev/ student.

5. Copie act de identitate buletin/carte de identitate sau certificat de naștere.

Etapele procesului de selecție:

  • Trimiterea dosarului de candidatură – până la data de 18 decembrie 2017.
  • Preselecția: analiza dosarelor, realizată de echipa proiectului – până la data de 10 ianuarie 2018.
  • Selecția: constă în audiție sau prezentarea portofoliului, în funcție de domeniul artistic și este realizată de către un juriu de specialitate. Data și alte detalii privind selecția realizată de juriu vor fi comunicate pe e-mail candidaților eligibili. 

Dosarul complet se trimite până la data de 18 decembrie 2017 (data poștei), în atenția doamnei Cristina Buja, coordonator program Tinere Talente, prin e-mail la adresa cristina.buja@principesa.ro (documentele originale se trimit scanate), sau prin poștă, pe adresa Fundației Principesa Margareta a Romaniei, CP 327 –  Oficiul Postal 12, sector 1, București.

Despre Tinere Talente

Programul Tinere Talente susține și promovează tinerii artiști din familii cu venituri modeste, care nu-și pot dezvolta talentul din cauza lipsurilor materiale și financiare. Bursele Tinere Talente se acordă pe perioada unui an calendaristic și permit tinerilor să îşi cumpere materiale şi instrumente şi să participe la concursuri, concerte, expoziţii şi cursuri de specializare în România şi în străinătate. De asemenea, Fundația Principesa Margareta a României organizează anual o tabără de creație și o serie de diferite workshop-uri  și mentorate artistice.



Fundatia Principesa Margareta a Romaniei este inregistrata ca operator in Registrul National de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter personal al ANSPDCP cu nr. 0020163/14.10.2013