25 ani, Universitatea Națională de Muzică București, specializarea Pian
Pe lângă cariera sa pianistică de succes, Marcel se ocupă și de organizarea managerială cât și muzicală a proiectului pe care l-a fondat: Moldo Crescendo. Marcel a obținut o bursă Erasmus, cu ajutorul căreia a studiat la una din cele mai prestigioase facultăți de muzică din lume, Facultatea din Salzburg – Mozarteum.
Pasiunea lui Marcel, pe lângă muzică este fotografia, îi place să fotografieze voluntar, evenimentele colegilor lui. Prima profesoară care a avut un rol important în viața lui a fost Larisa Lobovski, au urmat ulterior mentorul lui din liceu Gaiană Teseoglu, Daniel Goiți, iar la Salzburg a primit sprijinul și îndrumarea profesorilor Tunde Kurucz și Imre Rohmann. În prezent studiază cu pianista Dana Borșan.
Pentru Marcel, bursa Tinere Talente a fost un real ajutor pentru achiziționarea partiturilor și a materialelor de studiu necesare. De asemenea, acesta a putut participa la masterclass-ul ISA 2018, din Austria, unde a avut șansa să întâlnească profesori minunați, să studieze și să concerteze.
Fundatia Regala Margareta a Romaniei este inregistrata ca operator in Registrul National de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter personal al ANSPDCP cu nr. 0020163/14.10.2013