17 ani, Colegiul Naţional de Arte Dinu Lipatti Bucureşti, specializarea violoncel
A început studiul violoncelului la Cluj Napoca, iar în prezent își continuă studiile în București, sub îndrumarea profesorului Octavian Lup. Ultimii 5 ani au fost foarte importanți pentru pregătirea lui profesională, fiind îndrumat de violonceliști de talie internațională precum: Marin Cazacu, Răzvan Suma, Octavian Lup, Gӧtz Teutsch, Emeric Kostyák, Jan-Erik Gustafsson , Maximillian Hornung, .
Talentatul violoncelist a performat pe scena Ateneului Român în 2015, alături de Orchestra Fundației Principesa Margareta a României, în calitate de solist la Concertul regal , prestația și talentul său fiind apreciate de numerosul public.
Premiile obținute de-a lungul timpului confirmă valoarea și talentul tânărului violoncelist: Premiul 2 la Concursul Internațional “Concertino Praga”, Cehia; Premiul 2-Concursul Internațional “Young Virtuosos”, Bulgaria, Premiul 3-Concursul Internațional de Violoncel “Antonio Janigro”, Croația, la care se adaugă și disctinctiile obținute la concursurile naționale.
Anul acesta și-a propus să participe la masterclass-uri de violoncel, sa-și achiziționeze accesorii pentru violoncel și partituri. Va susține un concert cu Orchestra Radio Praga, în calitate de solist, ca urmare a câștigării premiului la Concursul Internațional “Concertino Praga”, Cehia.
Este pasionat de tennis, ping-pong, jogging, beletristică și gastronomie.
Fundatia Regala Margareta a Romaniei este inregistrata ca operator in Registrul National de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter personal al ANSPDCP cu nr. 0020163/14.10.2013