Gala Tinere Talente, ediția 2016
Gala Tinere Talente, ediția 2016
un spectacol eveniment al bursierilor Fundației Principesa Margareta a României
Luni, 14 noiembrie, la Teatrul Național București, a avut loc Gala Tinere Talente 2016 în prezența Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta .
Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a înmânat diplomele Tinere Talente celor 36 de artişti bursieri ai Fundaţiei Principesa Margareta a României, pentru performanţa artistică în domeniul artelor plastice şi al muzicii clasice, în cadrul galei eveniment desfăşurată la Teatrul Naţional Bucureşti.
Gala Tinere Talente este contextul în care cei 36 de bursieri sprijiniți pe parcursul acestui an de Fundație s-au prezentat susținătorilor lor: sponsori, profesori, mentori, părinți, dar și publicului larg, prin rezultatele proiectelor lor individuale și de grup.
Programul muzical al Galei a transpus spectatorii în lumea magică a filmului abordând teme muzicale ale unor filme celebre, în aranjamentul și interpretările originale ale bursierilor. Cele mai cunoscute lucrări muzicale de film au fost aduse pe scena Sălii Pictura, într-o seară plină de tinerețe și culoare. Evenimentul a fost prezentat de dna. Irina Margareta Nistor – critic de film.
Expoziția de arte vizuale Tinere Talente găzduiește lucrări de pictură, grafică, sculptură și design vestimentar, realizate de bursierii programului. Aceasta a fost deschisă de către doamna Ileana Dana Marinescu, artist vizual, și va fi accesibilă publicului larg în perioada 14-24 noiembrie.
În decursul celor 9 ani de desfășurare a programului Tinere Talente, Fundația Regală Margareta a României a investit aproape 1.000.000 de euro în viitorul artistic al României. Peste 250 de tineri artiști aflați la început de drum, care provin din familii modeste, au fost susținuți cu burse, mentori și promovare, reușind astfel performanțe pe plan național și internațional.
Fundaţia Principesa Margareta a României mulţumeşte pentru susţinerea proiectului Tinere Talente 2016 partenerilor: Teatrul Național București, BRD – Groupe Société Générale, Fundaţia Vodafone România, Dacia, Kaufland și sponsorilor SofMedica, Șantierul Naval Damen Galaţi, Kultho, ISS Facility Services, Class Living, Residence Hotels, MX1, Dentons, DentalMed, Hotel Siqua, Fundaţia Policlinicilor Sociale Regina Maria, SE-GES, Star Storage, Marana Studio, Film Experience.
Despre Tinere Talente
Prin programul naţional Tinere Talente, Fundaţia Principesa Margareta a României oferă burse de studiu, mentorat şi oportunităţi de promovare celor mai promiţători tineri artişti români din domeniul muzicii clasice şi al artelor plastice, aflaţi la început de carieră şi în imposibilitatea de a se dezvolta pe viitor din motive financiare.
Bursele Tinere Talente se acordă pe perioada unui an calendaristic. În 2016, Fundaţia Principesa Margareta a României a oferit 36 de burse de studiu, pentru 18 muzicieni şi 18 artişti plastici.
Tinerii sunt selectaţi la începutul fiecărui an, de un juriu de specialitate. Finanţarea le-a permis tinerilor să îşi cumpere materiale şi instrumente şi să participe la concursuri, concerte, expoziţii şi cursuri de specializare în România şi în străinătate, obţinând rezultate remarcabile. In cadrul proiectului, Fundaţia Principesa Margareta a României a organizat mentorate intergeneraţionale, o tabăra de creaţie şi o serie de masterclassuri cu personalităţi ale muzicii clasice din ţară.