22 ani, UNARTE București, Arte Textile
În demersul artistic al Emiliei, și-au făcut loc diferite activități artistice, atât expoziții, workshop-uri, cât și programe de voluntariat. A avut prilejul de a expune în diferite orașe ale țării: Salonul Național de Artă Contemporană din București, Expoziția „dintrUNA” din Constanța, „Patrimoniu-interpretări artistice contemporane în mediul textil” din Piatra-Neamț cât și la Sibiu în cadrul expoziției „Coloranți naturali în arta textilă contemporană”.
Pentru Emilia, participarea în cadrul workshopurilor a reprezentat o bună activitate de dezvoltare atât pe plan artistic, cât și pe plan personal pentru a-și contura calități precum: răbdarea, responsabilitatea și îndemânarea, participând astfel la workshop-ul organizat de WeAr Design „Obiecte Graitoare” și în cadrul workshop-ului organizat de departamentul de Arte Textile „Expresii artistice în mediul textil”.
Printre pasiunile sale se numără cititul, fotografia, design-ul grafic și participarea la programe de voluntariat, atât în cadrul facultății, cât și la evenimente de specialitate, în cadrul expozițiilor sau în tabere de creație.
Cu ajutorul bursei își dorește să achiziționeze o parte din materialele pentru lucrarea de master, dar și pentru viitoarele proiecte pe care le are în pregătire.
Mentorii săi sunt Otilia Boeru, profesoara de la care învață zilnic, iar în perioada liceului a fost sprijinită și îndrumată de profesorul Traian Ștefan Boicescu.
Fundatia Regala Margareta a Romaniei este inregistrata ca operator in Registrul National de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter personal al ANSPDCP cu nr. 0020163/14.10.2013