22 ani, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Clarinet
A început studiile muzicale la vârsta de 11 ani, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, la clasa de violă a profesoarei Doina Chișcă. Aceasta a avut un rol deosebit de important în dezvoltarea muzicală și nu numai a Teodorei în perioada respectivă, încurajând-o să participe la concursuri de interpretare instrumentală. În 2019 a continuat să studieze la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, la clasa profesorului Marius Suărășan. Încă din aceeași perioadă, aceasta beneficiază de îndrumările violistei Aida-Carmen Soanea, atât în țară, cât și în străinătate, la Universitatea Privată de Muzică „Gustav Mahler” din Klagenfurt, Austria. Ca membră în diferite orchestre și ansambluri orchestrale, precum Orchestra Română de Tineret, Teodora a susținut concerte pe scenele mai multor țări, printre care se numără Portugalia, Slovenia, Austria, Bulgaria și România.
Fiind pentru prima oară bursieră a programului Tinere Talente, aceasta își propune să participe la cursurile de vară ale unor violiști și muzicieni de talie internațională, să își aprofundeze cunoștințele de limbă germană și să se bucure de experiențe muzicale alături alți tineri muzicieni talentați și motivați să creeze muzică împreună.
Fundatia Regala Margareta a Romaniei este inregistrata ca operator in Registrul National de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter personal al ANSPDCP cu nr. 0020163/14.10.2013