
fundația regală margareta a româniei anunță numele celor 30 de bursieri selectați pentru a face parte din a 16-a ediție a programului național tinere talente
Depunerea dosarelor de candidatură a avut loc în luna noiembrie 2023. Procesul de selecție a debutat cu analiza dosarelor din punct de vedere social, a continuat cu evaluarea, din punct de vedere artistic, de către juriul format din specialiști și a fost finalizat cu anchete sociale. Cei mai buni 30 de participanți la această ediție a programului au fost aleși în funcție de talentul și potențialul artistic demonstrate.
Fundația Regală Margareta a României mulțumește membrilor juriului pentru implicare și generozitate:
Categoria Muzică: Verona Maier – pianist, Iulia Isaev – soprană, Tiberiu Soare – dirijor, Rafael Butaru – violonist, Emil Vișenescu – clarinetist, Alexandru Matei – percuționist
Categoria Arte vizuale: Carmen Apetrei – grafician, Ion Anghel – pictor, Ileana Dana Marinescu – artist vizual, Anca Boeriu – grafician, Sergiu Chihaia – artist vizual,
Bursieri Muzică
- Barbosa Alexandra Larisa, 18 ani, Colegiul Național de Muzică „George Enescu” București, oboi
- Bănescu Sabin, 22 ani, Universitatea Transilvania Brașov, pian
- Bârjovanu Ionuț, 18 ani, Colegiul Național de Muzică „George Enescu” București, violă
- Butnariu Tabita, 17 ani, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, oboi
- Cornițov Daria, 23 ani, Universitatea Națională de Muzică București, violoncel
- Dumitrașcu Daniel Cornel, 22 ani, Universitatea Națională de Muzică București, pian
- Florea Olga, 22 ani, Universitatea Națională de Muzică București, canto
- Gherganu Emma Iona, 17 ani, Colegiul National de Artă „Gheorghe Apostu” Bacău, flaut
- Ioana Elena Iuliana, 23 ani, Universitatea Națională de Muzică București, canto
- Mihalache Andreea, 20 ani, Universitatea Națională de Muzică București, violă
- Singh Hemansi Maria, 15 ani, Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara, pian
- Surguciov Iurie, 24 ani, Universitatea Națională de Muzică București, violoncel
- Șuțu Claudiu Alexandru, 16 ani, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, saxofon
- Velia Mariia, 21 ani, Universitatea Națională de Muzică București, flaut
- Bănescu Ioan, 25 ani, Universitatea Națională de Muzică București, chitară, BURSIER ALUMNUS
Bursieri Arte vizuale
- Bobeică Alina Andreea, 23 ani, Universitatea Națională de Arte București, grafică
- Cîrstea Delia Maria, 22 ani, Universitatea Națională de Arte București, artă murală
- Dimosthenous Ioanna, 22 ani, Universitatea Națională de Arte București, grafică
- Donciu Daria Maria, 19 ani, Universitatea Națională de Arte București, conservare
- Duță Alexandra Cristina, 22 ani, Universitatea Națională de Arte București, grafică
- Ecin Alexandra, 22 ani, Universitatea Națională de Arte București, grafică
- Hîncu Valeriu, 21 ani, Universitatea Națională de Arte “George Enescu” Iași, fotografie
- Ifrim George, 20 ani, Universitatea Națională de Arte “George Enescu” Iași, fotografie – videoprocesare
- Marin Ștefania Andreea, 22 ani, Universitatea Națională de Arte București, modă – design vestimentar
- Mețac David Gabriel, 17 ani, Colegiul de Arte Baia Mare
- Onofre Ioana Dariana, 22 ani, Universitatea Națională de Arte București, grafică
- Savu Melisa Andreea, 21 ani, Universitatea Națională de Arte București, modă – design vestimentar
- Sucia Teodora Elena, 21 ani, Universitatea Națională de Arte București, arte textile – design textile
- Tudor Andreea Gabriela, 22 ani, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, pictură
- Vîrdol Ana Nicoleta, 24 ani, Universitatea Națională de Arte București, grafică
Partener program: Kaufland România
Sponsori program: B&B Collection – Kultho, PPG România – Oskar, Dedeman, PEPCO Retail, Enayati Medical City, Ferrero România, Yardi România, EY România, PSC Group, Dove România, Casa Siqua, Easy Print Services, Emotion Philms Production, Foto Experience
Foto credit: Anca Arambașa